1.Adevărul se naşte din obiectivarea conştiinţei însetate de Absolut, însă care-şi cizelează percepţiile cognitive din realul concret.

2.Minciuna are un vector vertical orientat înspre teluric, care secţionează mintea cu structurile ei spirituale în întunericul prin care mişună viermii negativului.

3.Să-ţi creezi din existenţa conştientizată de raţiunea ce obiectivează o realitate echivocă un interval ale cărui limite definesc : un minim caracterizat de defecte de caracter şi erori existenţiale şi un maxim care posedă ca trăsături definitorii calităţile verosimile ale individului aruncat prin naştere într-o lume anxioasă şi turbulentă şi reuşitele care creează materia succesului.

4.Gândindu-te pe tine însuţi, îţi revelezi misterul cu tente divine şi-ţi redescoperi lăuntricul ce vibrează în emoţiile subtile şi specifice definind structura inefabilă a eului.

5.Gândind asupra celorlalţi, monadele personale circulă la nivel esoteric prin oameni, creând din materia proprie substanţa lumii privită ca generalizare a principiilor imanente fiinţării.

6.Răul ca dimensiune macabră a negativului, ca trăsătură animalică a trogloditului, ca antiteză supremă a idealului păstrat în crisalida eului, creează o stare continuă de tulburare schizofrenică ce deformează cras realitatea veridică, te transportă într-un simulacru hibrid al unei lumi halucinante care de fapt nu există.

7.Plânsul repetat, fără repere raţionale, este generat sau de o remuşcare de a te fi depărtat de normalitate, sau schiţează curba descendentă a unei personalităţi diluate de închinarea la idoli falşi, când ateismul rupe legăturile ancestrale cu credinţa, ca formă a optimismului ce transcende nemurirea.

8.Când râzi necontrolat, iraţional, inestetic, hohotul scoate bufonul dinlăuntrul populat cu fantasme şi zombi, iar acesta are fizionomia sarcasmului şi a scabrosului.

9.Frumuseţea percepută ca o estetică a formelor se încarnează în clădiri din sticlă irizată, oţel şi beton, în femei fermecătoare ce fac din iubire o artă erotică, în idei care dau sevă frumosului şi sublimului.

10.Estetul vede în urâţenie categoriile promiscuităţii născând din hidos o alergie profundă faţă de frumos, o antiteză faţă de reacţiile normale pe care o fiinţă sensibilă le dezvoltă în interacţiunea cu semenii.

11.Viteza cu care umanitatea se reînnoieşte, se regenerează, îşi leapădă pieile desuetului, creşte progresiv prin modernism, şi asta se vede admirând centrele comerciale, faţa nouă a oraşelor, programe inovatoare implementate pe calculator, invenţii pragmatice ce îmbunătăţesc viaţa oamenilor.

12.Iridescenţa stărilor lăuntrice se reflectă în exterior prin comportamente complexe generate de afinităţile selective cu pasiunile creatoare, hobby-uri şi citit, al căror compendiu construiesc în timp, prin perfecţionare, erudiţia.

13.Sumă a elementelor tonice, bucuria evoluează radial din împliniri, mulţumiri spirituale, plenitudini, până când atinge fericirea, pe care o văd fără conţinutul ei filozofic, ca o îmbinare inefabilă a formelor, care, totalizate, transfigurează anostul existenţei într-o trăire pozitivă, sublimată în sublim şi extaz.

14.Cu cohorta ei de neputinţe maligne şi slăbiciuni acutizate, nefericirea macină un psihic labil infectat cu dezechilibre, care înclină balanţa înspre depresii, când oamenii obtuzi îşi pierd busola orientării către raţiune şi normalitate.

15.Nefericirea bulversează gândirea infestată de epidemiile dezgustului, blazării, spleenului, îşi are sursa negativă din neîncrederea în potenţialul propriu, în calităţile fundamentale ce definesc omul, iar omul afectat de nefericire se urăşte pe sine pentru neputinţa de a se ridica la nivelul ontologic al celorlalţi şi, în acelaşi timp, îi urăşte pe ceilalţi pentru superioritatea şi adaptabilitatea lor.

16.Dezgustul faţă de viaţă provine din incapacitatea organismului de a produce celule endorfine, care creează plăcerea, din care derivă acţiunile tonifiante şi activităţile prin care hărnicia domină lenea, letargia şi apatia.

17.Mulţumirea de a discuta în solilocvii cu sinele, de a-ţi făuri o carapace indestructibilă împotriva răutăţilor lumii degenerând în elucubraţii şi bârfe fără motivaţie logică, clădeşte piramida satisfacţiilor rafinate, cu baza – încrederea în sine şi cu vârful – sagacitatea stilizată.

18.Tenacitatea, dârzenia dezvoltă şi oţeleşte voinţa ca forţă intrinsecă ce modelează din principii ontologice statuia adaptabilităţii, pe care unii o sfarmă cu barosul laşităţii de a înfrunta de unul singur capriciile vieţii.

19.Unii nu mai suportă să se anihileze de unii singuri, să-şi nege structurile dreptăţii, să lupte cu mijloacele urii împotriva lor, să se desfiinţeze ca persoană şi devin zombi derutaţi şi răvăşiţi, mişcându-se haotic prin păienjenişul vieţii.

20.Credinţa sinceră în religie creează o biserică pe spaţiul gol al lăuntricului, în care eul citeşte singur din catehism, vorbeşte fiinţei exterioare despre principiile, dogmele şi canoanele divine, de la amvonul realităţii interioare.